Contribuie

Contribuie


Dacă sunteţi o persoană fizică

Îţi mulţumim că te-ai gândit la noi. Ne poţi ajuta cel puţin în 3 feluri:

  • direcţionând către noi până la 3,5% din impozitul tău pe venit;
  • participând ca şi voluntar în unul dintre proiectele noastre;
  • comunicându-ne ideile tale cu privire la noi proiecte pe care le-am putea iniţia.

Donează până la 3,5% din impozitul tău pe venit

Implică-te în demersurile noastre de a sprijini programele dedicate atât românilor din străinătate cât şi a rudelor acestora rămase acasă.

Conform ART. 123^1, alin. 3 din Codul Fiscal, orice contribuabil, poate dispune direcţionarea a până la 3,5% din impozitul pe venit, plătit statului, către orice organizaţie non-guvernamentală (asociaţie, fundaţie etc.). Practic în acest fel dvs. transmiteţi statului modul în care doriţi să fie cheltuită o parte din impozitul dvs. pe venit.

Conform Ministerului Finanţelor Publice, modalitatea de implementare a prevederii este similară cu cea din anii trecuţi, contribuabilul trebuind să completeze formularul 230 (pentru veniturile provenind din salarii) sau formularul 200 (pentru venituri din alte surse) şi să le depună personal sau prin mail la administraţia financiară de care aparţin până la data de 25 mai.

Formularele trebuie depuse personal sau prin poştă la administraţia financiară de care aparţineţi.


Dacă sunteţi o persoană juridică

Va mulţumim pentru interesul arătat fundaţiei noastre. Dorim să atragem parteneri pentru a realiza proiecte de interes pentru migranţii români.

Dacă sunteţi o entitate non-profit, va rugăm să ne contactaţi pentru a stabili detaliile unui astfel de parteneriat (click aici pentru detaliile noastre de contact).

Dacă sunteţi o societate comercială, vă propunem să derulăm aceste parteneriate sub forma unor contracte de sponsorizare, modalitate care ar putea fi mai eficientă din punct de vedere fiscal pentru dumneavoastră (click aici pentru detaliile noastre de contact).

Descarcă aici formularele:

200 (pentru alte venituri)

230 (pentru venituri salariale)


Cum să redirecţionezi către noi până la 3,5% din impozitul tău pe venit

Pentru mai multe detalii, vă rog să vizitaţi:

Site-ul ANAF - Ghidul contribuabililor care optează pentru redirecționarea unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit/câștigul net anual impozabil pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private - publicat în data de 27.01.2023